La un moment dat, s-a făcut dimineață. Eram la etajul 10, la un prieten. Am scos capul pe geam. Soare ca-n soare și o ninsoare ca-n cer. Un pescăruș a-ncetinit și a-ntreabat:
– Bă, ăla e aparatul foto sau te bucuri să mă vezi?
Avea dreptate. I-am dat rec pân-a piuit bateria.
Nu mai știam clar ce se întâmplase în ultimele 12 ore, da’ am scotocit prin tehnologie. Avusesem reportofonul deschis, o piesă pe repeat și o carte audio-n play.
Am adăugat și filmarea, apoi le-am luat pe toate, le-am împăturit și le-am pus într-un plic. I-am lins părțile lipicioase, i-am pus timbru și mi-am trecut adresa la destinatar. A trecut vreme.
Azi mi-a ajuns plicul cu film cu tot. Aci e reconstituirea celor 12 ore: un Adilău, un lipovean, un taximetrist, un Răzvan, un Janko Nilovic, lecții de viață, nutriție, politică externă, te aflai deja aici și alte acareturi.