E drept, am ceva viteză. O mașină roșie virează dreapta-ntr-un loc de parcare.
Brusc.
Nu semnalizase.
Frânez.
Mă ridic pe roata din față. Mă trag pe spate ca să nu sar peste ghidon. Bam! Mă lipesc de curul dubiței parcate înaintea locului vânat de mașina roșie.
S-a strigat Linie! Ba nu, Aer! Puțin sufoc și suspans până prind un braț de aer și-l îndes în gură.
Se deschide portiera mașinii roșii. Tensionat ca un ceas întors. Pun mâna pe U-lock cu gând de „futu-te-n semnalizare!”.
Din mașina roșie iese o duduiță. Mă opresc. Ce animale proaste-s bărbații. Nu mai aud nimic. Buclele-i roșcate sunt aprinse-n soare. Ia ochelarii de pe ochi. Ce ochi, mânca-ți-aș! Migdala migdalelor. Dă din genele-alea lungi de zici că vrea să-și ia zboru’. Stai! Nu pleca! Ce-i frumos, e frumos și nu e altfel.
Pac-pac-pac-pac zice din tocuri pe asfalt. Pian, nu alta! Ajunge la finalul mașinii. Rămâne acolo. Eu rămân iar fără aer ca prostu’. Ce buze! Ce claviculă! Ce decolteu! Ce țâțe! Ce talie! Ce bas! Ce fus! Ce glezne! Ce aoleu!
Las U-lock-ul. Duduia-și frământă degețelele și zâmbește sfios cu gropițe a greșeală-nțeleasă.
Mi se dilată pupila. O mestec din priviri. Mai să fac și-un balon. Mă-ndrept de spate, trag aer în piept și-mi dreg glasul:
– Ce pula mea râzi așa? Era să mă belești cu câteva sute de kile de fier pentru un loc de parcare și râzi de parcă mi-ai fi scăpat niște apă pe pantaloni.