De dimineaţă eram prin India. Dau să traversez un râu înot şi când sar în apă mă diluez şi mă împrăştii de la izvor la vărsare. Simt toate vietăţile, gunoaiele, cenuşa, picioarele şi bucile care sunt în apă. Mă adun uşor pe malul celălalt. Am treabă. Vreau să cer un butuc cu frână de picior de la bătrânul stafidit de pe trepte. Îl vedeam de dincolo cum piaptănă puţinul păr de pe spatele unui pui de rinocer de Sumatra. Puiul e mov, are aparat auditiv cu pâlnie de patefon în urechea dreaptă şi încă o pereche de picioare apropiate de cele din faţă.
Ajung, mă prezint şi omul îmi zice.
– Ştiu de ce ai venit. Vrei, nu-i aşa? Nu-ţi mai ajunge nimic din ce ai!
– Păi, zic stânjenit, dacă nu mai am pe ce scrie.
– Bine, dacă vrei să te ajut, trebuie să-mi răspunzi la o întrebare.
– Ascult.
– Când eşti mic, poţi să fii înconjurat de un animal, dar să nu fie şarpe?
Oftez cu scărpinat de scăfârlie, apoi iau pieptănul şi-l trec prin părul puiului.
– Nu ştiu.
– Mai încearcă!
– Păi un vultur nu te-ar îmbrăţişa, urangutanul miroase urât, eu cred că dorm şi până la urmă pot să mă descurc şi cu luneta de la tata. E puţin zgâriată, da’ merge.
– Chiar nu ştii?
– Chiar nu ştiu, dom’le.
– Bine! Nu-ţi dau nimic în afară de răspuns, iar răspunsul e simplu. Da, normal, zice hăhăit. Dacă stai sub un elefant.