La numărul 14 se află o frizerie.
Strada era lungă de la un cap la celălalt cap. Semăna cu viaţa acelui sfânt care fusese pricopsit cu lipsa morţii, căci în loc de sfârşit, viaţa lui se termina-ntr-o naştere. Zilele celei de-a doua naşteri i se rostogoleau îndărăt, înspre prima. Tot ce se petrecea până la prânz i se răsturna apoi până la înseratul care, în fapt, era o dimineaţă ca cea de dimineaţă. De-aici i s-a şi tras ponosul. Cum se născuse la prânz, atât la început cât şi la început, în viaţa lui avusese parte de mai multe zile decât nopţi. Stătuse, deci, mai mult la soare. I se dusese vorba de calm şi visător, dar în fapt suferise o bună parte din trai de insolaţie. Ca o paranteză, nu ştiu dacă ştii, dar sfinţenia i se trăgea de la nevoia umană de a simţi cum trece timpul. De puber descoperise că atunci când plângea mir, vindeca sau dădea de pomană, timpul îi trecea mai uşor.
E singurul număr la care nu e casă de locuit sau cabinet de cardiologie. Cum toate cabinetele-astea tratează doar hipertensiunea arterială, strada se numeşte întocmai: Strada Mărinimiei.
Un scaun de frizerie lângă alt scaun de frizerie şi un singur bărbier cu foarfecă. Unchiul lui Vigilenţiu Nistor îşi aşteapta rândul. De la el am auzit povestea, deşi se aştepta s-o ştiu. Cică cel de pe scaun eram eu. Nu ştiu ce să zic. N-am nicio scamă de amintire din cămăruţ-aia prin buzunarele capului. Singura snoavă pe care-o ţiu minte de pe strada Mărinimiei e de la numărul 35, nu de la 14, dar, fiind vorba despre o altă poveste, asta e altă poveste.
Unchiul lui Vigilenţiu Nistor a ascultat discuţia dintre client şi forfecar. Aşa a aflat că frizerul este de fapt doctor în numere, cu o lucrare susţinută în Moscova anului 1985 şi titluită: Urâtul, ritmul şi sincopa la numerele impare compuse din trei cifre. S-a apucat de frizerie în 2003 după ce el şi soţia lui au rămas fără pic de păr pe cap. Ea, fire credulă, ipohondră şi adeptă a suplimentelor naturale, făcuse o combinaţie de plante şi rădăcini care i-a vindecat de răceală, dar le-a luat părul definitiv. Mai târziu a citit pe internet că au avut mare noroc. Dacă ar fi continuat infuziile făcute din trei părţi Genunchiul sirenei, o rădăcină de Telir chinezesc, o parte Jumiocru de câmpie şi un vârf de cuţit de pulbere de Oculta cucului, s-ar fi făcut şi mov.
Aici, bărbierul a ogoit povestea. A ajuns cu foarfeca la favoriţii celui de pe scaun (oi fi eu, da’ cum nu mă simt, nu-mi vine să scriu eu) şi-a găvărit:
– Conaşule, ştii că ai două fire albe-n barbă?
– Da, chiar acum o săptămână am văzut unul şi gagica mi-a spus ieri că am de fapt două.
– Păi eu zic că ar trebui să le sar.
– Să le săriţi?
– Da, să nu le tai. Văd că sunt de cinci ori mai lungi decât celelalte.
– Ei, drăcie!
– Da, drăcie! Asta nu poate să-nsemne decât că ai avut vreun str-strămoş războinic sau lăutar şi ţi-a rămas gena. Demul’-demult, scripcarii şi arcaşii făceau pe dracu-n patru să se pricopsească cu nişte fire d-astea. Se duceau la vraci, la biserică, se-ndrăgosteau de femei măritate, treceau prin orice numai să le iasă peri albi. Vezi tu, într-o lună firele astea ajung de doi stânjeni şi mai bine şi-s perfecte de coardă la arc sau arcuş la vioară. Sunt mai rezistente decât părul din coada calului crescut cu jar şi dune de nisip. Am avut şi eu şi nevastă-mea câte unul.
– Taie-le, bre. Eu n-am nici arc, nici vioară şi dacă zici că se fac aşa lungi, mai bine lipsă. Cine ştie cum calc din greşeală pe ele sau se prind în scara rulantă.
– Conaşule, eu le tai, dar eşti sigur-sigur?
– Desigur.
– Poate le-oi găsi vreun folos. N-ai nici măcar un zmeu sau o croitoreasă?
– Nţ, doar bicicletă, iar acolo n-am nevoie de fire.
– Conaşule, dacă tu zici …
Frizerul a tăiat firele albe. Clientul a plecat, a plecat şi unchiul lui Vigilenţiu Nistor, frizerul a tras obloanele şi peste câteva zile unchiul a auzit la un colţ al străzii Mărinimiei ce se-ntâmplase cu frizerul.
În noaptea care a urmat tăiatului de fire albe, din camera din spate a frizeriei s-au auzit trei strigăte înăbuşite şi o melodie ce părea cântată la o harpă mică-mică.
În dimineaţa următoare, trupul frizerului a fost găsit în lipsa sufletului. Avea urechile încântate şi trei săgeţi mici-mici înfipte-n inimă.
Ţi-oi zice poimâine sau răspoimâine cum s-a-ntâmplat tărăşenia asta cu desufleţirea frizerului?
