Ieri seară, ocoleam prin cartier un drum spre casă. Cerul era curat, dar la un moment dat, m-am făcut că plouă. S-au răsturnat în stradă toate casele de pe margine, iar vecinii de trotuar s-au umplut de stropi. Până şi eu mă gândeam la o umbrelă mai mare decât cea pe care n-o aveam.
Plouat, încă rătăceam sprijinind gânduri puţine pe pereţi decojiţi. La un colţ, mi-am dat seama.
Deşi e brăzdat de hoţi, locul ăsta are ceva special.
Atunci când cade apă din cer, la fiecare a doua, sau a cincea fereastră cu streaşină largă se condensează o pisică. La rândul ei felin, se face că plouă şi se spală tacticos.
E clar. Cartierul ăsta are un indice de curiozitate uriaş. Cartierul ăsta e plin de păr de pisică.