– Sunteți meteosensibil? întreb eu.
– Nu știu, că eu nu mă uit la televizor pentru vreme. râde. Eu scot capu’ pe geam.
– E drept, încuviințez. Da’ eu ziceam al’ceva. Meteosensibil, adică dacă vă influențează vremea de afară starea sufletească.
– Da, da, da. Chiar mă gândeam. Când e așa urât, parcă și eu sunt trist, mai necăjit, sufăr, îmi aduc aminte. Știi ce zic! Da’ dacă e soareee…
– Ești căsătorit? întreabă el.
– Nu.
– Ae grijă!
– Păi?
– Tre’ să fii atent, să cauți bine. Sunt perverse. E greu să găsești o… nu mai sunt fee-meile… cum erau odată. Știi ce zic! Vor să le duci numa’ în club, să le cumperi țoale, să le cumperi droguri…
Dă din cap a preaplin.
– Eu știu ce zic. Le văd tot timpu’… că se urcă mereu în mașină.
Rulează ușurel. Suntem pe la Foișorul de foc. Face dreapta pe o străduță de case.
– Am avut o amantă pe-aici, zice.
Se pleacă peste volan să vadă porțile și s-o muște cu ochii pe aia de știa s-o deschidă.
– Uite, uite-aici! strigă arătând o poartă-ntre porți.
Se luminează, ridică sprâncenele, o urmărește puțin, apoi plescăie pleoapele. Le strânge preț de o amintire.
– Era profesoară de engleză. Am lăsat-o că era perversă… prea perversă.
– …
– Cu vaoiarisme d-astea… și nu… mnț… Mie îmi plac oamenii cu capu’ pe umeri.
peste tăcere se așază stația de emisie recepție
țsst… o mașină pe Mihai Bravu, la… țsst… o mașină pe Mihai Bravu… țsst
țsst… șapte minute, colega… doi cinci nuștiucât… țsst… Colegaaa, ce vreme urâtă… țsst… mi s-a înnegrit sufletu’… țsst…
țsst… colegu’, nu mai țineți linia ocupată… țsst… nu interesează pe nimeni… țsst