„Eu am o relaţie specială cu Dumnezeu”, ţi-a spus cineva odată cu siguranţa buricului de lume. Domnii şi domniţele care spun că au o relaţie specială cu Dumnezeu sunt rari ca blonzii în Suedia, deci sunt şi greu de evitat. Simptomatologia acestei relaţii constă în decartarea dorinţelor către cer, în schimbul cărora aleşii încalcă cu perseverenţă neasumată regulile Bărbosului. O ştiu vag, dar cred că lor le sunt cumva iertate aceste scăpări doar pentru că ei sunt ei. În schimb, cu cât şi-au luat mai multe derogări cu atât sunt mai aprigi în identificarea păcatelor altora. Şi o fac temeinic: cu spume la gură, carotidă groasă, arătător întins şi pumn încordat.
Parcă-i văd, colegi de iad cu femeile necăsătorite, homosexualii şi ateii pe care i-au hulit, urlând către ceruri: Doamne, dar eu i-am urât în numele Tău pe toţi oamenii ăştia. La auzul vorbei, lângă el, dracu’ zâmbeşte ca un copil la tort în timp ce-şi pune pucioasă şi cuţite pe falus.
Aş vrea să-i evit nu pentru că-s stele în sisteme heliocentrice şi nu e bine să stai prea mult în soare, ci pentru că e posibil să trateze orice relaţie la fel. Practic, ştiu că n-au voie, cer voie, nu li se răspunde, dar cred că au voie.
Cu mici diferenţe, e ca şi cum ai fi căsătorit de mulţi ani şi pentru soţia ta suptul pulii e un tabu îngrozitor. Când i-ai propus a zis că o să ţi-o taie dacă te gândeşti să te sui peste ea şi-i pui glandul pe buze. Deci ştii că n-ai voie şi că o să fii pedepsit. După zeci de ani i se arde o siguranţă la mansardă şi rămâne închisă în ea ca editorul din Le scaphandre et le papillon. Poate să te-audă, dar nu poate să-ţi răspundă sau să se mişte. Tu i-ai uitat regula şi într-o zi mergi la patul ei şi o întrebi dacă n-ar vrea să-ţi facă un oral. Ea nu răspunde. Tu te deschei la şliţ, te sui peste ea, îi întredeschizi gura, îi pui glandul pe buze, apoi intri adânc, mai adânc şi o fuţi în gură cu conştiinţă curată, bucurie că te iubeşte şi inimă-tresaltă că ai o relaţie specială cu nevastă-ta.