De sfintele sărbători de Paşti am băut cu un preot. E tânăr şi viu. Îl ştiu la ochi de la pomenile bunicului şi din urechi, de la băiatu’ care vinde carne şi vise prin oraşul de provincie.
Eu n-am metodă sau rafinament când beau. Beau ca să fac pipi. Aşa a fost şi-n seara aia. M-am trosnit cu sângele domnului de ziceai că-s aparat de dializă.
La momentul dat, belesc pleoapele să-l văd în clar pe preot. Îl iau la ochi şi-l întreb:
– Bre, preote, ce pedeapsă dă Domnu’ pentru necrofilie?
– Şezi mai uşor cu vinuţu’ ăsta. Necrofilie, necrofilie?
– Mda.
– Nu mi-a mărturisit nimeni aşa ceva pân-acum, dar depinde de tine, dacă te căieşti sau nu. Da’ ce-ţi veni cu asta?
– Păi, am un soi de sfert de necrofilie pe conştiinţă.
– Îu! Cum aşa, sfert de necrofilie?
– Chiar aşa! S-a-ntâmplat când eram mai tânăr. M-am iubit cu o fată…
– Aoleu, fără căsătorie? Sare popa. Păi, să ştii e păcat greu ăsta, îmi râde el.
– Eeeeh lasă, bre, preote, că-nafară de uşa de biserică nimeni nu-i uşă de biserică.
Hăhăie a giumbuşluc.
– Aşa, stai să-ţi zic. Am cătrănit-o pe fata asta, da’ baiu’ e…
– Cum adică ai cătrănit-o?
– Hîhî. N-am zis că eram tânăr? Habar n-aveam unde începe şi unde se termină o fată, şi, na, la ce faţă a făcut la final, numa’ bucurie n-aş zice că i-am adus.
– Haha, bun. Înţeleg. Şi?
– Şi ce?
– Păi ziceai că baiu’ era.
– Ah, da. Baiu’ era că avea tot păru’ făcut codiţe d-alea, dread locks.
Preotu-ntreabă din ochi ce-s alea.
– Cum avea Bob Marley.
– Hahaaaah! Ai şiat dă şeeeerif, refredonează omul. Şi care-i treaba cu necrofilia, arăta ca un mort?
– Nu, nu, nu! Da’ avea atâta piele moartă pe cap că dacă o însăilai ieşea cel puţin o geacă de motociclist.